Conflictul din Gaza. Zeci de pacienţi şi însoţitori au fost evacuaţi din două spitale

Conflictul din Gaza. Zeci de pacienţi şi însoţitori au fost evacuaţi din două spitale

Imaginea articolului Conflictul din Gaza. Zeci de pacienţi şi însoţitori au fost evacuaţi din două spitale

Conflictul din Gaza. Zeci de pacienţi şi însoţitori au fost evacuaţi din două spitale

Societatea Semilunii Roşii din Palestina anunţă luni că a evacuat 30 de pacienţi din nordul Fâşiei Gaza, potrivit Al Jazeera. Pe listă sunt 15 pacienţi şi 16 însoţitori ai acestora de la Spitalul Kamal Adwan. Aceştia au fost duşi la Spitalul Al-Shifa din oraşul Gaza. Operaţiunea s-a desfăşurat în coordonare cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Alţi 15 pacienţi şi doi însoţitori au fost transportaţi de la Spitalul Al-Awda la Spitalul Al-Shifa, cu ajutorul Comitetului Internaţional al Crucii Roşii”, a anunţat Societatea Semilunii Roşii din Palestina pe X.

Armata israeliană a plasat partea nordică a Fâşiei Gaza în stare de asediu de la începutul lunii octombrie. Zona este bombardată masiv şi nu mai primeşte provizii, inclusiv materiale medicale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].