Cătălin Predoiu a avut discuţii la Viena cu Gerhard Karner despre Schengen
„În data de 18 noiembrie 2024, am avut o întrevedere de lucru la Viena cu ministrul federal de Interne al Republicii Austria, Gerhard Karner. Principalul punct al întâlnirii a fost legat de pregătirea următoarei reuniuni importante pentru dosarul Schengen, care va avea loc între miniştrii de Interne în perioada 21-22 noiembrie, la Budapesta. În cadrul discuţiilor, am evidenţiat contribuţia României şi Austriei în asigurarea securităţii frontierelor externe ale UE, în combaterea migraţiei ilegale şi a criminalităţii transfrontaliere, inclusiv în ceea ce priveşte dimensiunea externă, pentru a avea o abordare preventivă”, scrie pe Facebook Cătălin Predoiu.
El apreciază că Decizia privind Air şi Maritime Schengen „a fost implementată impecabil, fără nicio sincopă”.
„Prin Ministerul Afacerilor Interne şi Poliţia de Frontieră, am reuşit să reducem substanţial nivelul migraţiei ilegale la frontierele naţionale. De asemenea, toate aspectele convenite bilateral cu Austria se aplică şi dau rezultate foarte bune.Am reafirmat angajamentul României de a menţine practici sigure şi eficiente de gestionare a frontierelor şi de a aplica toate procedurile Schengen. Vom continua să contribuim semnificativ la eforturile Uniunii Europene în combaterea cât mai eficientă a criminalităţii transfrontaliere”, încheie Predoiu.
O întâlnire similară a avut, luni, şi Nicolae Ciucă, liderul PNL, cu premierul austriac, Karl Nehammer.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].