Peste 100 de politicieni din mai multe ţări condamnă China pentru detenţia miliardarului Jimmy Lai
Mai mult de 100 de politicieni din 24 de ţări, inclusiv din Regatul Unit, Statele Unite şi Uniunea Europeană, au semnat o scrisoare comună prin care condamnă detenţia arbitrară şi procesul nedrept al miliardarului şi activistului pro-democraţie Jimmy Lai.
Politicienii, conduşi de deputatul britanic Alicia Kearns, cer eliberarea imediată a cetăţeanului britanic de 77 de ani, care se află într-o închisoare de maximă securitate din Hong Kong de aproape patru ani.
În scrisoare, semnatarii descriu tratamentul la care este supus Lai drept „inuman”, fiind de părere că acesta este judecat pe acuzaţii fabricate din cauza promovării paşnice a democraţiei. Politicienii în cauză spun că acest caz demonstrează eroziunea statului de drept, libertăţii presei şi drepturilor fundamentale în Hong Kong.
Scrisoarea publicată înainte de reluarea procesului lui Lai şi la o zi după întâlnirea dintre premierul britanic Keir Starmer şi preşedintele chinez Xi Jinping, la summitul G20 din Brazilia, atrage atenţia asupra abuzurilor regimului chinez.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].