Disneyland Paris: preţul biletului de intrare se va modifica în funcţie de cerere

Disneyland Paris: preţul biletului de intrare se va modifica în funcţie de cerere

Parcul de distracţii a introdus începând de marţi, preţuri dinamice pentru biletele sale de intrare, potrivit Le Figaro. La fel ca majoritatea parcurilor europene mari, Disneyland Paris a avut până în prezent preţuri diferite în funcţie de perioadă. Fiecare zi era clasificată în funcţie de prezenţa estimată cu un preţ mai mic sau mai mare. Totuşi, după ce era stabilit, preţul nu se mai schimba. De acum încolo, ca şi în cazul biletelor de tren şi avion, cu cât parcul se umple mai mult în ziua respectivă, cu atât preţul va creşte.

Organizatorii susţin că noile preţuri minime vor fi 51 de euro pentru o vizită de o zi într-un parc şi 75 de euro pentru o vizită de o zi în ambele părţi ale parcului (Parcul Disneyland şi Studiourile Walt Disney). De asemenea, preţul maxim va fi 175 de euro pentru o vizită de o zi în ambele locuri.

Noul sistem ar trebui să ofere mai multă transparenţă vizitatorilor care îşi pot rezerva biletul cu până la 18 luni în avans. Biletele pot fi rambursate sau modificate cu până la trei zile înainte de vizită.

Noua strategie reprezintă o modalitate prin care compania îşi maximizează veniturile prin creşterea preţurilor în zilele aglomerate şi prin încurajarea rezervărilor din timp. Acest lucru îi permite companiei să-şi calibreze cel mai bine oferta şi forţa de muncă în funcţie de prezenţa aşteptată. Preţurile reduse în perioadele mai puţin aglomerate oferă aceleaşi avantaje şi, în plus, îi va încuraja pe vizitatori să evite zilele în care parcurile sunt aglomerate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].