Ciolacu anunţă reorganizarea Agenţiei Naţionale Antidrog. Coordonarea politicilor antidrog, în atribuţia directă a Premierului
„Discutăm azi (joi – n.r.), în prima lectură, un proiect esenţial pentru protejarea tinerilor de fenomenul drogurilor. Este un proiect redactat împreună cu ONG-urile şi experţii din domeniu care propun trecerea la un model european. Tinerii care cad pradă traficanţilor de droguri nu mai pot fi trataţi ca infractori, ci ca victime. Atât ei, cât şi familiile lor trebuie ajutate, nu stigmatizate”, spune Marcel Ciolacu.
El afirmă că Agenţia Naţionale Antidrog va fi reorganizată, iar asistenţa consumatorilor se mută de la Ministerul de Interne şi intră, „cum este firesc”, în structura spitalelor publice.
„Coordonarea politicilor antidrog trece în atribuţia directă a premierului. Mutăm, astfel, accentul pe prevenţie şi pe asistenţa victimelor şi, în special, a minorilor consumatori, unde e nevoie de un sprijin special. De asemenea, în sistemul sanitar, înfiinţăm Centre speciale pentru prevenirea adicţiilor. Cheia este asistenţa medicală specializată şi reintegrarea acestora după vindecare”, încheie Ciolacu.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].