Cinema Studio din Timişoara, închis în 2011, se redeschide după o renovare de 25 milioane lei
Amplasat pe strada Nicolaus Lenau nr 2, Cinema Studio a fost construit în 1938 de un investitor privat, fiind denumit iniţial „Scala”. După naţionalizarea din 1948, trece prin mai multe forme de organizare şi denumiri, iar în anul 1966 devine „Cinema Studio”. Sub administrarea RADEF România Film cinematograful proiectează filme comerciale şi de artă, însă în lipsa investiţiilor ajunge într-o stare avansată de degradare şi se închide definitiv în 2011, arată Primăria Timişoara într-un comunicat de presă.
„Cinema Studio este al treilea cinematograf pe care îl redăm timişorenilor. Mă bucur că nu mai contestă nimeni povestea de succes a cinematografelor din Timişoara. Practic, în doar 2 ani jumătate am reuşit să ajungem la o infrastructură de cinematografe nemaivăzută în ţară. De la niciun cinematograf de artă am ajuns astăzi la trei şi pentru toţi cei care s-au întrebat dacă există cerere, cifrele vorbesc de la sine. De la deschidere şi la Victoria şi la Timiş împreună am avut peste 140.000 de spectatori”, spune primarul Dominic Fritz.
În 2018, primăria a preluat Cinema Studio cu scopul de a-l renova şi redeschide pentru public.
Lucrările de renovare au fost realizate şi finanţate de Primăria Municipiului Timişoara, iar cinematograful va fi administrat şi programat de aceeaşi echipă din cadrul Centrului de Proiecte care coordonează cinematografele Victoria şi Timiş.
„Ideea pentru Cinema Studio s-a născut în cadrul unui parteneriat foarte valoros. Acum câţiva ani mai mulţi actori activi în ecosistemul de film, de cinematografe din Timişoara s-au pus la aceeaşi masă şi au gândit acest proiect spectaculos. Vorbim despre un hub creativ. Mi se pare atât de important să investim în creativitate pentru că trăim într-o epocă în care ştim că lupta cu transformările extrem de rapide o putem câştiga în favoarea Timişoarei şi în favoarea României doar dacă investim în creativitate, în capacitatea oamenilor de a gândi de a colabora. Şi exact asta vrem să facem aici să susţinem industriile creative, un ecosistem local de film”, a completat primarul Dominic Fritz.
În urma amplei renovări, faţada art-deco originală a Cinema Studio a fost păstrată şi restaurată, dar interiorul cinematografului a fost complet regândit, reconstruit şi echipat cu cele mai moderne echipamente tehnice. Valoarea totală a investiţiei de reabilitare şi dotare este de 24.832.818 lei, din care 19.382.500 lei au fost alocaţi de Ministerul Culturii.
Clădirea renovată a Cinema Studio cuprinde o sală principală pentru proiecţii de film, cu o capacitate de 184 locuri pe scaune, cu ecran fix de cinema 2D, proiector digital Barco 2K, sistem de sunet pentru cinema 7.1, o sală secundară pentru proiecţii de film, ateliere şi alte evenimente, cu o capacitate de 66 de locuri, cu gradene retractabile, ecran şi videoproiector, un hub audiovizual compus dintr-un spaţiu de coworking la etajul 2, dotat cu aparatură de ultimă generaţie, inclusiv un studio de post-producţie şi un studio radio, destinat dezvoltării sectorului audiovizual independent, o terasă circulabilă pe acoperiş, unde va funcţiona pe timpul verii o cafenea şi vor avea loc proiecţii de film în aer liber şi alte evenimente culturale şi o zonă de recepţie şi de cafenea, cu fronton stradal, inclusiv mezanin cu acces la balcon.
Accesul persoanelor care folosesc scaunul cu rotile este posibil, clădirea fiind dotată cu lifturi şi cu platformă elevatoare, cât şi cu locuri special rezervate în sălile de cinema şi toaletă adaptată.
Cinema Studio va fi inaugurat cu avanpremiera celui mai recent film semnat de renumitul regizor timişorean Andrei Ujică – TWST: Things we said today – urmat de o discuţie cu acesta.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].