Forţele Aeriene Americane recepţionează prima racheta SiAW de la Northrop Grumman. Noua dotare este eficientă în faţa unei ameninţări ruseşti, dar nu în faţa armatei chineze

Compania Northrop Grumman a primit un contract de 705 milioane de dolari pentru SiAW, în septembrie 2023, şi are un plan bine pus la punct pentru dezvoltarea, testarea în zbor şi integrarea rachetei. Compania a transmis că poate face acest lucru până în 2026, deoarece SiAW se bazează în mare măsură pe tehnologia din rachetele ghidate antiradar cu rază lungă de acţiune (AARGM-ER), care preiau rolul de suprimare anti-radar/apărare îndeplinit anterior de AGM-88 HARM. AARGM-ER a fost integrată iniţial pe F-35, avion pe care va fi integrată şi noua rachetă SiAW (pot fi integrate două rachete pe un avion). Totodată, SiAW va putea fi integrată şi pe bombardierele B-21 şi F-15E. Atacurile tip stand in sunt atacuri care folosesc avioane „invizibile” pentru a pătrunde dincolo de apărarea inamicului şi pentru a lansa muniţia în apropiere de ţintă.

Această rachetă este dezvoltată folosind inginerie digitală, software-uri moderne şi o arhitectură a sistemelor deschisă, astfel încât să poată fi îmbunătăţită rapid. Nortrop spune că este primul program de achiziţie şi dezvoltare digitale din cadrul Forţelor Aeriene Americane. Compania spune că racheta poate fi folosită în afara zonei de angajare a unor sisteme antiaeriene.

Deşi raza sa de acţiune nu este dezvăluită, racheta AARGM-ER – în baza căreia a fost concepută noua rachetă SiAW – are o rază de acţiune de aproape 280 de km şi atinge o viteză de 4 mach. SiAW ar putea depăşi aceste cifre, dar nu este clar dacă atinge viteze hipersonice. Racheta are şi capabilităţi „stealth”, adică are o amprentă redusă pe radar, senzori multipli şi un sistem de navigaţie care poate prelua controlul dacă semnalul GPS este bruiat de inamic. Poate comunica şi cu alte platforme şi sisteme de arme şi poate desfăşura atacuri coordonate cu acestea.

Sursă foto: Northrop Grumman

SiAW este o rachetă care poate fi folosită împotriva centrelor de comandă şi control, lansatoarelor de rachete balistice şi de croazieră, sistemelor de bruiaj al GPS, sistemelor antisatelit şi altor ţinte aeriene.

Este eficientă împotriva radarelor sistemelor antiaeriene şi ar putea fi folosită cu succes împotriva echipamentelor armatei ruseşti, de exemplu, dar nu şi împotriva echipamentelor armatei chineze.

Problema în cel din urmă caz nu este racheta în sine, ci platforma pe care este folosită, F-35, întrucât China şi-a îmbunătăţit, în ultimii ani, sistemele antiaeriene, care pot trage rachete şi la 200 de km distanţă. Singura bază americană de unde pot fi ridicate de la sol avioanele F-35 –  astfel încât să nu fie nevoite să zboare prea mult şi, apoi, să realimenteze – este Kadena, care este vulnerabilă, însă, unui atac din partea Chinei. Aşadar, din cauza faptului că avioanele F-35 nu pot fi folosite prea aproape de China, astfel de rachete avansate nu sunt neapărat destinate folosirii într-un posibil conflict cu China, însă sunt foarte eficiente pe continentul european, de exemplu, unde distanţa dintre forţele inamice şi cele prietenoase sunt mai mici.