Tomac: Am tras un semnal de alarmă. Rusia va folosi toate mijloacele pentru a manipula alegerile
„Sunt profund şocat de acest tsunami politic care loveşte România! Acum trei ani, în calitate de membru al Comisiei speciale pentru combaterea ingerinţelor externe în democraţiile europene din Parlamentul European, am tras un semnal de alarmă: Rusia va folosi toate instrumentele online pentru a manipula alegerile din state europene. Am cerut insistent ca viitoarea Comisie Europeană să numească un comisar dedicat combaterii dezinformării. De două decenii, monitorizez cu atenţie acţiunile Rusiei în spaţiul european şi narativele perfide pe care le răspândeşte. Astăzi, România devine victimă a unui mecanism malefic orchestrat de actori statali care deturnează procesul electoral sub privirile încremenite ale AEP şi nu numai”, a scris luni dimineaţa pe Facebook Eugen Tomac.
El susţine că un om fără partid, fără membri şi fără resurse financiare, este scos în faţă de o platformă care, de facto, respinge publicitatea politică.
„Cine îi susţine milioanele de mesaje generate de conturi false, fiind preluate de cetăţeni de toate vârstele, cu scopul de a viza un public sătul de nesimţirea lui Iohannis? Acesta este un candidat pe care presa rusă îl prezintă azi ca aliat al Kremlinului! Motivul este simplu, Rusia vrea să confirme că Georgescu este opera lor”, adaugă liderul PMP.
Eugen Tomac mai spune că instituţiile europene trebuie să înţeleagă urgent ce se întâmplă în Europa şi cine „sugrumă democraţia”, folosind cele mai sofisticate metode pentru a manipula o populaţie frustrată, dornică de răzbunări radicale împotriva unui sistem care nu face faţă aşteptărilor.
„Rusia a făcut o mutare agresivă; rămâne de văzut cum va reacţiona societatea românească la această lovitură în următoarele două săptămâni când va trebui să ne alegem cu toţii direcţia prin vocea noului Preşedinte”, adaugă eurodeputatul.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].