Fost lider liberal: Conducerea Partidului Naţional Liberal ar trebui să demisioneze foarte repede
Antonescu a declarat, luni, la Digi 24, că rezultatul alegerilor sunt catastrofale pentru PNL, dar „este o catastrofă mai mică încastrată într-o catastrofă mai mare. Cred că problemele Partidului Naţional Liberal sunt secundare în acest moment faţă de ameninţările şi faţă de uriaşa derută în care ne aflăm cu toţii cu două săptămâni înainte de un moment decisiv. De fapt, cu o săptămână, pentru că avem parlamentare care sunt extrem de importante, cu atât mai importante în acest moment”.
Întrebat dacă este Ilie Bolojan viitorul preşedinte al PNL, Antonescu a spus că nu ştie dacă Bolojan va fi sau nu preşedintele Partidului Naţional Liberal: „ceea ce ştiu este că, foarte repede, ar fi trebuit, ar trebui, în materie de ore, să demisioneze conducerea Partidului Naţional Liberal, cel puţin cei 5 oameni, preşedintele, secretarul general, cei trei vicepreşedinţi, să se constituie, la fel de urgent, o echipă de conducere provizorie cu patru-cinci oameni cu imaginea onorabilă în partid şi la public, desigur, cu Ilie Bolojan în frunte, şi să se accelereze pe cât se poate motoarele pentru alegerile care au loc în mai puţin de o săptămână”.
Potrivit lui Antonescu, trebuie dat un semnal cât se poate de puternic şi cât se poate de rapid pentru ca oamenii să spere, să creadă că se schimbă ceva şi că e ceva de aşteptat de la PNL.
„Faptul că deja au început, pe cât se pare, tot felul de detractări, de formule de compromis şi aşa mai departe, nu mi se pare de bun augur şi cred că dacă cineva e convins că Ilie Bolojan poate să ajute în acest moment partidul, ar trebui să îi acorde întreaga susţinere într-o formulă cât mai clară şi urgentă”, afirmă Antonescu.
Întrebat, mai departe, de unde crede că a apărut Călin Georgescu şi cine este în spatele lui, fostul lider liberal a răspuns: „Nu ştiu, nu am elemente să afirm exact cine este în spatele lui Călin Georgescu, dar pot să spun, cred că am destul de elemente din declaraţiile în timp ale lui Călin Georgescu, să spun că în faţa lui Georgescu şi în faţa unei Românii cu Georgescu preşedinte este un coşman. (…) Admit că spune o poveste frumoasă, pentru foarte mulţi oameni care au, pe drept cuvânt, nevoie de poveşti, admit că această poveste poate să seducă, dar această poveste nu există în realitate. Nici în realitate, nici în istorie, nici în trecut, nici în prezent. Şi acest vis frumos pe care îl vinde domnul Georgescu este categoric un coşman. De aceea, cred că acum nu mai e timp de analize, cred că fiecare partid dintre cele care consideră datoria lor să salveze nu o doctrină, nu o persoană, nu un partid, ci direcţia spre civilizaţia occidentală, trebuie foarte repede să mobilizeze tot ce are”.
Referitor la o eventuală coaliţie pro-europeană care să o susţină pe Elena Lasconi în turul 2, din care să facă parte atât PNL, cât şi PSD, Antonescu a afirmat că este nevoie „fără niciun fel de îndoială” de aceasta.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].