Elena Lasconi: Călin Georgescu este un admirator pe faţă a lui Vladimir Putin, împotriva NATO şi UE
„Azi ne-am trezit brusc într-o confruntare istorică între trecut şi viitor, între păstrarea democraţiei tinere a României şi putinism, între iubirea de ţară şi cei care vor să-ntoarcă România în sfera de influenţă rusească. Să ne fie foarte clar: Călin Georgescu este un admirator pe faţă a lui Vladimir Putin, este pe faţă împotriva NATO şi a Uniunii Europene, are un discurs naţional ceauşist, este pentru izolarea României, pe care el o numeşte neutralitate”, a declarat Lasconi.
Ea a adăugat că Georgescu „vrea să scoată România din circuitele economice şi financiare europene şi internaţionale” şi cu doreşte să distrugă astfel baza prosperităţii noastre.
„O spun cu voce tare şi cu inima plină şi o spun cu vocea milioanelor de români care se simt parte a familiei europene. Românii patrioţi au rezistat în istorie de 10 ori invazilor ruseşti. Vom rezista şi acum. Da Europa, da NATO”, a mai spus Lasconi.
„Dragi români, în următoarele două săptămâni noi toţi împreună avem de dus o luptă existenţială pentru democraţia românească. Alegerile parlamentare din 1 decembrie, chiar de Ziua Naţională a României, chiar în ziua în care vom cânta acele versuri veşnic-adevărate, (…) acele alegeri parlamentare în acea zi naţională devin cruciale în noul context”, a încheiat ea.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].