Polonezii de la PESA vor livra primele trenuri în România la jumătatea anului viitor

Polonezii de la PESA vor livra primele trenuri în România la jumătatea anului viitor

„Vehiculele oferite Căilor Ferate Române sunt de ultimă generaţie, unităţi multiple electrice fabricate de PESA. Sunt suma experienţei companiei noastre acu­mulată în producţia de EMU (electrical multiple units – n. red.) de-a lungul anilor şi le oferim şi clienţilor din Polonia, Cehia şi Bulgaria“, au transmis către Ziarul Financiar oficialii PESA.

La începutul acestui an, PESA a semnat cu Autoritatea pentru Reforma Feroviară (ARF) contractul de achiziţie pentru 62 de rame electrice regionale (RE-R), destinate transportului regional de scurt parcurs, care au fost împărţite pe trei loturi.

Finanţarea proiectului va fi asigurată prin Fondul European de Modernizare (FM) 2021-2030, unul dintre instrumentele cheie care contribuie la obiectivele Pactului Ecologic European.

Compania PESA a deschis deja primul birou în Bucureşti şi va înfiinţa centre de service în Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Suceava, centre ce vor începe să funcţioneze în a doua jumătate a anului viitor, potrivit oficialilor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].