Bolojan: Încerc să-mi pun credibilitatea la bătaie, că mesajul votanţilor a fost înţeles
Ilie Bolojan spune că „PNL este într-o situaţie dificilă, datorită acestui vot slab. Ce încercăm să facem, în primul rând, să arătăm şi experienţa mea şi rezultatele de 20 de ani, încerc să-mi pun credibilitatea la bătaie, că mesajul votanţilor a fost înţeles”.
El precizează, la RFI, că „PNL va avea astăzi pe ordinea de zi a BPN un vot prin care noii parlamentari care vor fi aleşi vor fi mandataţi să voteze cu prioritate, în această ordine, reforma clasei politice, fără reforma clasei politice nu ai autoritatea să faci reforma statului, a doua chestiune, fără reforma statului, consumăm resurse importante, menţinem birocraţia, nu eliberăm energiile românilor, va primi mandat să voteze un set de reguli bune, pentru ca România să fie un stat de încredere şi un mandat pentru un program de dezvoltare, pentru o guvernare de dezvoltare, care să potenţeze nişte sectoare pe care nu le-am valorificat în aceşti ani şi de unde ne poate veni dezvoltarea, după modelul altor ţări”.
La remarca realizatorului că o reformă a instituţiilor statului va presupune şi concedierea unor oameni implantaţi de PNL şi că s-ar putea ca acest lucru să producă deranj în partid, Ilie Bolojan a răspuns: „Cu siguranţă, orice reducere de vârfuri de decizie va afecta nişte oameni, care într-o formă sau alta, prin negocieri parlamentare propuse de toate partidele, prin decizii guvernamentale, au conexiuni la fiecare partid politic din România, dar dacă nu facem asta, înseamnă că lumea politică n-a înţeles nimic, că risipim banii ţării şi dacă vrei să ai autoritatea morală, decizională, să faci lucruri mari pentru ţară, e singura formă ca să ţi-o câştigi”.
Întrebat dacă anunţul despre restructurarea instituţiilor statului nu ar putea demobiliza efectivul de partid din PNL înainte de alegeri, liderul interimar al formaţiunii a răspuns: „Din punctul meu de vedere, ar fi trebuit să se facă asta cu doi-trei ani de zile înainte, când a fost o fereastră de oportunitate, majorităţi de două treimi sau cu cinci ani de zile sau cu zece ani de zile înainte. Această chestiune este ca şi tratamentul pentru un pacient, te doare ceva, vezi că ai o problemă, ce face un om raţional? Te duci din timp, să nu ajungă boala în stadiu terminal, pentru că atunci riscurile sunt foarte mari”.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].