Alegeri parlamentare în Bucureşti: Amenzi de 13.700 de lei şi patru persoane cu stări de rău
În Bucureşti, de la începutul procesului electoral, au fost raportate patru incidente, au fost aplicate trei amenzi şi patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, anunţă Centrul de Comunicare al Municipiului Bucureşti.
Alegeri parlamentare în Bucureşti: Amenzi de 13.700 de lei şi patru persoane cu stări de rău
De la deschiderea secţiilor de votare în Bucureşti, autorităţile au gestionat patru incidente, dintre care unul a fost transmis pentru soluţionare Biroului Electoral Sector 2.
Poliţiştii şi jandarmii au dat trei amenzi în valoare totală de 13.700 de lei. Două sancţiuni au fost legate de procesul electoral, inclusiv fotografierea buletinului de vot. Cea de-a treia, în valoare de 4.700 de lei, a fost dată unei persoane care îndemna alegătorii să voteze cu o anumită formaţiune politică şi tulbura liniştea publică.
În plus, patru persoane, dintre care doi membri ai comisiilor de votare, un alegător şi un voluntar, au acuzat stări de rău şi au necesitat asistenţă medicală.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
PROSPORT.RO
BREAKING! Știm CINE va candida în TURUL 2 al alegerilor! Au fost renumărate voturile de la prezidențiale
CANCAN.RO
Ce conțin prăjiturile din supermarket, de fapt. Dragoș Pătraru a aflat adevărul: „Ultraprocesate e puțin spus”
GANDUL.RO