Burduja: Republica Moldova, în stare de urgenţă în sectorul energetic. Vom fi alături de Chişinău

Burduja: Republica Moldova, în stare de urgenţă în sectorul energetic. Vom fi alături de Chişinău

„Fraţii noştri de peste Prut au nevoie de ajutorul României, în faţa presiunilor imense pe care Rusia le pune în ceea ce priveşte accesul la energie. Nimic nu este mai rău decât să fii dependent de cei care îşi folosesc resursele nu pentru dezvoltare, nu pentru a ajuta, ci ca armă de şantaj. Republica Moldova a intrat în stare de urgenţă în sectorul energetic şi, aşa cum am făcut până acum, nu doar în baza acordurilor pe care ţările noastre le au, ci a multor altor lucruri care ne unesc şi ne vor uni mereu, vom fi alături de Chişinău”, a scris, pe Facebook, Sebastian Burduja.

Conform acestuia, Ministerul Energiei colaborează cu autorităţile de resort din Republica Moldova şi de la nivel european pentru a gestiona situaţia în eventualitatea în care un scenariu precum sistarea de către Gazprom a livrării gazelor naturale ar deveni realitate.

Un plan de acţiune comun, prezentat de ministrul Economiei, prevede, printre altele, identificarea soluţiilor tehnice pentru alimentarea cu energie electrică prin liniile deja existente, inclusiv liniile de 110 kV care trec Prutul, prioritizarea accesului Republicii Moldova la gazele stocate în România, dacă va exista o criză peste Prut, în limitele disponibilului, după asigurarea consumului intern şi creşterea capacităţilor de echilibrare operaţională pentru gaze.

Sebastian Burduja susţine că România este pregătită pentru iarnă şi are resursele de a sprijini Republica Moldova, dacă situaţia o va cere.

„România are o datorie, Europa are o datorie să nu abandoneze Republica Moldova şi Ucraina în faţa agresiunilor venite de la Est, fie ele sub forma tancurilor, rachetelor şi urii, fie prin şantajul barbar în sectorul energetic”, adaugă ministrul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].