După zile de căutare echipajul avionului prăbuşit în regiunea izolată Kamchatka a fost găsit în viaţa. Oficial local: au săpat o groapă în zăpadă pentru a se adăposti

După zile de căutare echipajul avionului prăbuşit în regiunea izolată Kamchatka a fost găsit în viaţa. Oficial local: au săpat o groapă în zăpadă pentru a se adăposti

Operaţiunea s-a încheiat atunci când un elicopter de salvare a reperat avionul An-2 în ciuda condiţiilor meteorologice dificile din Kamchatka, o peninsulă cunoscută pentru natura sa sălbatică şi cu vulcani.

 

Avionul, care transporta bunuri comerciale, a pierdut rapid viteza din cauza unei acumulări de gheaţă şi a fost forţat să aterizeze pe zăpadă, a scris pe Telegram un oficial local, Nikolai Sepko.

 

„Aveau foarte puţină mâncare şi, pentru a supravieţui nopţii, au săpat o groapă în zăpadă pentru a se încălzi”, a spus el.

 

Andrei Mitasov, unul dintre cei trei salvaţi, a declarat pentru canalul de televiziune RT: 

 

„În interiorul (aeronavei) ne-am ţinut de cald, am aprins combustibil, am mâncat mâncarea pe care o aveam. Am pornit baliza de urgenţă, ne-am rugat şi am crezut într-un miracol”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].