Preşedintele l-a desemnat drept prim-ministru pe Marcel Ciolacu. Ce urmează şi ce spune Constituţia
Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat drept premier pe Marcel Ciolacu, liderul PSD, partid care a obţinut cele mai multe voturi în alegerile legislative.
Constituţia spune aşa: Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a guvernului.
Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Cum situaţia politică este complicată şi nu e timp pentru negocieri în detaliu, este posibil să avem, în această săptămână, un guvern. Un guvern PSD, PNL, UDMR, care va avea o misiune complicată, având în vedere deficitele uriaşe ale României. România strânge la buget din taxe şi impozite 26% din PIB, faţă de o medie a Uniunii Europene, din care facem parte, de 40%. La zece luni din an, veniturile statului au crescut cu 13%, dar cheltuielile cu 21%. Diferenţa este din împrumuturi. Este un cost enorm pentru buget. Doar în primele zece luni din an, România a plătit 37 de miliarde de lei pentru dobânzi, adică spre 3% din PIB. Iar datoria publică este de 55% din PIB, ceea ce, legal, cere îngheţarea pensiilor şi a majorărilor de salarii în sistemul public. Cine are curajul să spună asta? Klaus Iohannis? Marcel Ciolacu?
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].