COMENTARIU Lelia Munteanu: Titirezul de Hanuka
În noaptea aceasta e Ajun de Hanuka. Numită şi Sărbătoarea Luminilor, e un praznic al bucuriei de a fi în mijlocul familiei, un “Crăciun al copiilor”, care primesc daruri, mănâncă gogoşi, cântă şi se joacă. Ţine opt zile şi, în fiecare zi, în sfeşnicul cu nouă braţe se aprinde – de la stânga la dreapta – câte o lumânare.
Copiii (însă nu doar ei) învârt dreidel-ul (numele în idish al titirezului).
Pe fiecare dintre cele patru laturi ale titirezului e desenată o literă: Nun, Gimel, Hei, Shin. Nun de la nisht, adică nimic. Gimel de la gantz, adică totul. Hei de la halb, adică jumătate. Iar shin de la shtel, adică plăteşte. Se poate juca în doi sau oricâţi, în cele opt seri când se adaugă câte o lumânare în sfeşnic.
… Învârt şi eu titirezul, între totul şi nimic.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].