Finlanda crede că o navă din flota fantomă a Rusiei a tăiat cablul submarin din Marea Baltică

Finlanda crede că o navă din flota fantomă a Rusiei a tăiat cablul submarin din Marea Baltică

Autorităţile din Finlanda cred că o navă din flota fantomă a Rusiei a tăiat cablul submarin care leagă ţara de Estonia prin Marea Baltică. Este vorba despre o navă înregistrată în Insulele Cook care transporta petrol rusesc. Nava a fost blocată de finlandezi.

Imaginea articolului Finlanda crede că o navă din flota fantomă a Rusiei a tăiat cablul submarin din Marea Baltică

Finlanda crede că o navă din flota fantomă a Rusiei a tăiat cablul submarin din Marea Baltică

Autorităţile finlandeze au blocat joi o navă care transporta petrol rusesc în Marea Baltică, potrivit Reuters. Finlandezii cred că nava a provocat miercuri întreruperea unui cablu de alimentare cu electricitate care leagă Finlanda şi Estonia şi avarierea a patru cabluri de internet.

Nava înmatriculată în Insulele Cook, a fost preluată de un echipaj al pazei de coastă din Finlanda pentru a fi dusă în apele teritoriale finlandeze. Anchetatorii finlandezi vorbesc despre sabotaj şi spun că ancora navei ar fi provocat pagubele.

Încărcătura a fost confiscată, iar finlandezii au aunţat că, probabil, nava aparţine flotei fantomă a Rusiei care încearcă să evite sancţiunile privind vânzarea petrolului rusesc.

Guvernele din Finlanda şi Estonia se vor întruni pentru a face anunţuri oficiale despre incident. Reparaţiile cablurilor submarine ar putea ţine luni de zile.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].