Azerbaidjanul „se aşteaptă ca partea rusă să recunoască” doborârea avionului de pasageri

Azerbaidjanul „se aşteaptă ca partea rusă să recunoască” doborârea avionului de pasageri

Sursa azeră nu vorbeşte despre o doborâre intenţionată a avionului.

„Nimeni nu susţine că a fost făcut intenţionat”, a spus sursa, potrivit Sky News.

„Cu toate acestea, ţinând cont de faptele stabilite, Baku se aşteaptă ca partea rusă să mărturisească doborârea aeronavei azere”, a adăugat sursa.

Investigaţia preliminară a stabilit că prăbuşirea zborului 8432 al Azerbaijan Airlines lângă Aktau, Kazahstan, a fost cauzată de o rachetă rusească sol-aer, care a explodat în apropierea aeronavei, provocând decesul unor pasageri şi al unor membri ai echipajului.

Potrivit surselor guvernamentale azere citate de Reuters, racheta, lansată în timpul unui atac cu drone deasupra oraşului Groznîi, a explodat în apropierea avionului, iar schijele au lovit aparatul de zbor.

Piloţii au solicitat permisiunea pentru o aterizare de urgenţă pe aeroporturi din Rusia, dar cererea a fost respinsă, fiind redirecţionaţi către Aktau, peste Marea Caspică.

Problema a fost agravată de faptul că sistemele de navigaţie GPS ale aeronavei au fost bruiate pe parcursul traseului de zbor. Surse ruseşti au confirmat că în timpul incidentului se desfăşurau operaţiuni de apărare aeriană împotriva dronelor ucrainene în Cecenia.

La bordul aeronavei se aflau 67 de persoane, dintre care 42 de cetăţeni azeri, 16 ruşi, şase kazahi şi trei cetăţeni kârgâzi. Conform celor mai recente informaţii, 38 de persoane au murit.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].