Ion Cristoiu: Anticomunismul – între născociri şi realitate

Vorba lui Lenin. „Istoria nu este Bulevardul Nevski“ spunea Lenin undeva.

N-am uitat această propoziţie leninistă nu numai pentru că, spre deosebire de propagandiştii şi agitatorii anticomunişti, eu cred că spusele lui Vladimir Ilici trebuie luate în seamă, fie şi dacă ne gîndim că şi ele au contribuit la evenimentul secolului XX – Prăbuşirea Măreţului Ţar –, dar şi pentru că de vorba lui Lenin mă leagă o experienţă personală.

O scrisesem, student fiind, într-un referat, sub forma Istoria nu-i bulevardul Nevski Prospekt. Profesorii mei de la Cluj, cunoscători ai limbii ruse (un fel de engleză de acum) s-au amuzat de greşeala mea, arătîndu-mi că în ruseşte Prospekt înseamnă tocmai Bulevard.

Dincolo de aceste amănunte de viaţă, propoziţia lui Vladimir Ilici Lenin se adaugă altora, spuse sau scrise de a lungul secolelor, fie ca avertisment, fie ca o constatare amară.

Şi anume că Istoria are cotituri şi şerpuiri viclene, dar mai ales că, spre deosebire de Nevski Prospect, de la Petersburg, care oferă călătorului imaginea dreaptă şi amplă a ceea ce se va întîmpla chiar cînd acest călător e în capătul opus, Istoria nu ne dezvăluie din prezent, ca întîmplîndu-se cu siguranţă, priveliştea din viitor, nici măcar din viitorul apropiat.

Mihai Beniuc, un poet pe care ţin să-l citez tot pentru a face în ciudă anticomuniştilor cu dedicaţie, îşi începea astfel o poezie:

„Nimenea nu ştie pînă mîine

Ce-o să se întîmple şi cu noi“.

Profund convins că Istoria nu-i bulevardul Nevski, ci un drumeag printr-o pădure sălbatică, şi, în consecinţă, plin de cotituri surprinzătoare şi mai ales de cotituri la care te poate aştepta cineva ca să-ţi dea una în cap, prefer să-mi spun ziarist Istoric al clipei şi nu Istoric.

 

*

 

Un fals. Proiectul de a publica Istoria literaturii proletcultiste m-a împins să citesc şi să recitesc lucrări postdecembriste despre comunismul românesc.

Cu mici excepţii, întreprinderile acestea, unele mărturisind cheltuială de timp în defavoarea mersului la discotecă sau la bodegă, proclamă chiar de la început, cu îndărătnicia unei axiome teza:

Comunismul n-a fost iubit de Poporul Român.

Comunismul a fost instaurat de Armata Roşie împotriva voinţei populare.

Argumentele că regimul comunist s-a clădit în România împotriva Poporului român nu întîrzie să fie convocate:

Falsificarea alegerilor din noiembrie 1946 (lucru adevărat, dar nu din cauza PCR, ci din cauza democraţiei moldo-valahe, favorizante pentru partidul de la Putere, cum se întîmpla în interbelic), manifeste, scrisori, înjurături plasate pe şest în anii 1945-1947 şi după, mărturiile tipărite postdecembrist, bombăneli, bancuri, sîrguincios consemnate de Servicii, livrate azi de răscolitorii prin arhive, pentru a dovedi ostilitatea românilor la măsurile luate de Guvernul dr. Petru Groza.

În regimul comunist, etapa stalinistă, îndeosebi, cărţi, broşuri, articole, notiţe şi fotografii se precipitau să aducă drept argumente la teza Luptei Poporului român împotriva dictaturii fasciste fapte ţinînd, în orice moment istoric, de bombănelile stîrnite automat de măsurile guvernamentale.

În nu ştiu ce gară s-au ivit manifeste care îndemnau bărbaţii să nu meargă pe Frontul de Est, în războiul nedrept. Cutare ar fi zis lui Cutăriţă că asta nu va dura mult, va veni şi vremea noastră.

Materialul convocat de lucrările închinate Luptei poporului român împotriva fiarei fasciste îşi avea originea exclusiv în notele şi rapoartele Serviciului Secret.

Da, dar e un lucru ştiut că Serviciile Secrete ale unui regim exagerează nemulţumirea populară, pericolele care pîndesc regimul din simplul motiv că numai astfel trec ele drept vitale pentru regimul respectiv.

Legea asta e valabilă şi pentru faptele convocate în cărţile anticomuniste în scopul de a pune în evidenţă Lupta poporului român împotriva dictaturii comuniste.

Toate, dar absolut toate manifestările anticomuniste sunt luate din notele şi rapoartele Securităţii: manifeste apărute nu ştiu unde şi nu ştiu cînd, afişe FDP rupte sau mîzgălite, un activist de la raion e primit într-un sat cu ostilitate, în cutiile poştale au fost puse scrisori calomnioase.

Indiscutabil, manifestări de ostilitate ale populaţiei au existat.

Pentru a le identifica drept dovezi solide, zdrobitoare, că Poporul Român a respins Comunismul e nevoie de:

1) Stabilirea dacă aceste manifestări depăşeau nivelul manifestărilor de contrazicere tipice populaţiei într-un regim dictatorial.

2) Interesul Securităţii de a făuri şi întreţine impresia permanentului pericol cu care se confruntă guvernanţii.

3) Interesul liderilor comunişti de a li se confirma teza continuei ascuţiri a luptei de clasă pe măsura înaintării spre comunism.

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro