Mureş: Scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă / Intervenţia autorităţilor s-a încheiat fără incidente majore

Mureş: Scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă / Intervenţia autorităţilor s-a încheiat fără incidente majore

UPDATE 20:50 

Intervenţia autorităţilor pentru gestionarea scurgerii de benzină dintr-un vagon-cisternă oprit vineri în staţia Albeşti s-a încheiat fără incidente majore. Echipajele ISU Mureş au reuşit să monteze un robinet la conducta defectă, oprind scurgerea de carburant.

Trenul îşi va relua deplasarea, iar forţele de intervenţie se retrag la bază, conform ISU Mureş.

În cadrul operaţiunii, zona a fost balizată şi protejată cu spumă pentru a preveni riscurile de incendiu. Preventiv, şapte persoane din locuinţele aflate în perimetrul de siguranţă de 200 de metri au fost evacuate.

Traficul feroviar pe Magistrala 300 şi circulaţia rutieră pe DN 13, întrerupte iniţial pentru siguranţă, urmează să fie reluate, potrivit Centrului Infotrafic.

UPDATE 18:03

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul a fost oprit pe DN 13, pe raza localităţii Albeşti, judeţul Mureş, fiind deviată circulaţia pe străzi adiacente, întrucât a fost creat un perimetru pentru a permite intervenţia de oprire a scurgerii de benzină, semnalate la vagonul unui tren de marfă, care circula pe Magistrala CF 300.

 

„Urmează să fie analizată posibilitatea transvazării combustibilului în alt vagon, traficul feroviar fiind întrerupt prin scoaterea liniei de sub tensiune. Se estimează reluarea circulaţiei feroviare şi rutiere în dimineaţa zilei de 04.01.2025”, potrivit comunicatului.

UPDATE 17:52

La acest moment, au fost evacuate trei persoane din trei locuinţe, şi transportate la primaria din localitate, cu ajutorul unui microbuz aparţinând ISU Mureş.

 

Alte patru persoane, din două locuinţe, s-au autoevacuat la rude.

UPDATE 17:41

„Un tren format din 12 vagoane tip cisternă, încărcate cu benzină s-a oprit în staţia Albeşti, una dintre cisterne prezentând scurgeri de carburant. La sosirea echipajelor de intervenţie s-a constatat că scurgerea este cauzată de lipsa unui robinet la una dintre conducte (50 mm). Zona a fost balizată şi se va realiza un dispozitiv de protecţie cu spumă. Preventiv, se va proceda la evacuarea locuinţelor din zona de risc, perimetrul de siguranţă fiind stabilit pe o raza de 200 de metri”, precizează ISU Mureş.

 

În acest moment, intervin mai multe echipaje ale ISU Mureş cu trei autospeciale de stingere, autospeciala pentru transport roboţi, o ambulanţă SMURD, o autospecială CBRN, dar şi forţe din cadrul IPJ şi IJJ Mureş.

 

De asemenea, dispozitivul de intervenţie va fi suplimentat cu câte o autospecială pentru stingere cu apă şi spumă, aparţinând ISU Sibiu, respectiv ISU Braşov, anunţă purtătorul de cuvânt al ISU Mureş, lt. Alexandra Căluşeri.

UPDATE 17:12

Circulaţia feroviară întreruptă temporar în staţia Albeşti Târnava

 

„Compania Naţională de Căi Ferate <CFR> SA vă informează că, începând cu ora 15:38, traficul feroviar este întrerupt în zona HM Albeşti Târnava, din cauza unei scurgeri de combustibil de la un tren de transport vagoane de marfă. Scurgerea de combustibil a fost constatată la unul dintre vagoanele tip cisternă (al patrulea) ale trenului nr. 66007002 (aparţinând SNTFM CFR Marfă SA), tren care se află la intrarea în HM Albeşti Târnava. Deoarece în zonă circulaţia feroviară se desfăşoară pe line simplă, aceasta este întreruptă momentan, până la soluţionarea incidentului”, potrivit CFR SA.

 

Până la această oră staţionează trenurile nr. R 3536 – la semnalul de intrare din HM Albeşti şi IR 10031 – în dreptul instalaţiei din staţia Vânători (operate de SNTFC CFR Călători SA, respectiv de Transferoviar Călători), următorul tren fiind programat să ajungă în HM Albeşti Târnava în jurul orei 18:30.

 

Ştirea iniţială: 

Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara intervin în Gara Albeşti pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unei scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă, anunţă ISU Mureş.

La faţa locului acţionează două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o autospecială de descarcerare din cadrul Detaşamentului Sighişoara şi modulul CBRN din cadrul Detaşamentului Târgu Mureş.

La locul intervenţiei se deplasează şi autospeciala transport roboţi.

Echipele intervin pentru gestionarea situaţiei în condiţii de siguranţă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].