Crin Antonescu: Ceea ce am vrut a fost un calendar oficial, nu pe surse, datele alegerilor
Întrebat ce se află în spatele autosuspendării din poziţia de candidat, Crin Antonescu a spus că „se află nevoia de clarificare şi de adaptare la realitatea politică pe care o trăim. Eu nu am spus altceva, sigur, s-a prezentat ca un scandal, ca o tensiune, nu am spus altceva decât că suspend acordul dintre mine, candidat comun desemnat printr-un act politic”.
Cât despre acordul semnat între PNL, PSD şi UDMR, referitor la alegerea unui candidat comun, el a spus: „Toate bune şi frumoase, validările n-au avut încă loc şi ceea ce eu am cerut a fost un calendar oficial, nu pe surse, datele alegerilor prezidenţiale şi am spus că, după părerea mea, e bine cât mai repede, dar asta e o chestiune care nu ţine de persoana mea, candidat sau nu, ci, cred, de întreaga opinie publică din România”.
„De ce am simţit această nevoie? Simplu. Pentru că oameni politici din aceste partide, da, despre ele vorbesc, în deplina lor libertate de exprimare, au formulat nu doar îndoieli, chiar şi critici, la adresa acestei potenţiale candidaturi, şi atunci mi s-a părut corect să spun, clarificaţi-vă, validaţi sau nu o decizie, ca să ştim dacă mergem mai departe, pentru că e greu să vorbeşti în calitate de candidat, când vin oameni care se prezumă că te susţin şi spun nu-i adevărat, nu ştiu dacă eşti candidat sau nu, da, eşti de fapt un candidat de rezervă, dar mai vedem”, a mai spus Crin Antonescu, la Antena 3, întrebat de ce a simţit nevoia să se autosuspende.
El a explicat că punerea sub semnul întrebării este normală, în condiţiile de faţă.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].