Liderul senatorilor PSD: Din tenebrele în care lâncezesc, scot capul personaje precum Vasile Dâncu
„Sunt momente cruciale când, nu ştiu cum se întâmplă că din tot PSD-ul asta mare, scot capul de prin tenebrele în care în restul timpului lâncezesc, personaje precum Vasile Dâncu”, a scris, miercuri, Daniel Zamfir.
Liderul senatorilor PSD l-a criticat dur pe Vasile Dâncu.
„Nerecomandat de nimic, inexistent în campaniile electorale, cu rezultate dezastroase la alegeri în Cluj, cu istoricul de participant la ticăloşiile din sufrageria lui Oprea, de două se tot străduieşte să arunce în aer angajamentul pe care l-a luat Marcel Ciolacu împreună cu ceilalţi lideri ai Coaliţiei cu privirea la susţinerea explicită a lui Crin Antonescu la preşedinţia României”, a adăugat Daniel Zamfir.
El a mai spus că liderii PSD nu au contestat acordul privitor la candidatura lui Antonescu.
„Vă rog să constataţi că nu a ieşit să conteste acordul din Coaliţie nuciun lider din conducerea partidului sau dintre aleşii locali cu rezultate. Ba mai mult, un primar de excepţie, Constatin Toma de la Buzău a avut un punct de vedere pe care-l împărtăşesc în totalitate”, a precizat Zamfir.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].