„Am cerut Biblia. Nu mai puteam vorbi”. Jurnalista Cecilia Sala povesteşte cele 20 de zile de detenţie în Iran

În primele sale declaraţii după eliberare, jurnalista a descris condiţiile dure din detenţie: a fost ţinută într-o celulă îngustă şi înaltă, fără pat, cu o lampă aprinsă permanent şi o fereastră mică în tavan pe care nici măcar nu o putea vedea. Mâncarea consta în principal din „porţii mici de curmale”, care îi erau date printr-o fantă în uşă, scrie Repubblica.

„Am pierdut orice simţ al timpului. Nu mai ştiam când e zi şi când e noapte”, a povestit Sala. În disperarea izolării, a cerut o Biblie, nu din motive religioase, ci pentru că spera că ar putea fi una dintre puţinele cărţi disponibile în engleză în închisoare.

Singurele sale contacte cu lumea exterioară au fost câteva apeluri telefonice strict controlate cu familia şi vizitele ambasadoarei italiene Paola Amadei, „singura faţă pe care am putut să o văd în aproape douăzeci de zile”.

Într-un apel dramatic din 1 ianuarie, familia a observat că vocea ei era schimbată din cauza fricii şi epuizării.

Cu două zile înainte de eliberare, a fost mutată într-o celulă mai mare împreună cu o deţinută iraniană care nu vorbea engleză. A primit ochelarii înapoi şi o carte – „Kafka pe malul mării” de Haruki Murakami.

Eliberarea a venit brusc, în noaptea de marţi spre miercuri, când a fost transferată la ambasada Italiei din Teheran şi apoi transportată acasă. La sosirea pe aeroportul Ciampino din Roma, prima sa dorinţă a fost să fumeze o ţigară, înainte de a da declaraţii.

Deşi nu a raportat violenţe fizice, condiţiile de detenţie – izolarea, lipsa unui pat, lumina permanentă – sunt considerate forme de tortură psihologică. Jurnalista nu a aflat niciodată care au fost acuzaţiile împotriva sa.