Turişti străini înşelaţi în baruri din Centrul Vechi al Capitalei. 18 inculpaţi, trimişi în judecată

Turişti străini înşelaţi în baruri din Centrul Vechi al Capitalei. 18 inculpaţi, trimişi în judecată

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, procurorii au dispus trimiterea în judecată a 18 inculpaţi -16 persoane fizice şi 2 persoane juridice-, unele dintre acestea fiind cercetate iniţial în stare de arest preventiv, pentru acces ilegal la un sistem informatic, efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, furt calificat şi lipsire de libertate.

În rechizitoriu, procurorii au reţinut că, prin comiterea infracţiunilor, inculpaţii, administratori ai unor cluburi şi baruri din Centrul Vechi al Capitalei, direct sau prin intermediul altor inculpaţi – barmani, ospătari, angajate hostess – au obţinut sume de bani prin oferirea şi comercializarea unor produse şi servicii atractive turiştilor, dar de natură a-i induce în eroare cu privire la preţul plătit, pe fondul inducerii stării de beţie voluntară accelerată, prin reţinerea codurilor PIN ale cardurilor folosite de clienţi pentru efectuarea ilicită de plăţi ulterioare în cadrul aceluiaşi operator economic, în unele dintre situaţii ajungându-se chiar la lipsirea de libertate a unora dintre victime.

Prejudiciul total probat este de aproximativ 410.000 de lei.

În vederea recuperării prejudiciului, faţă de inculpaţi s-au dispus măsuri asigurătorii.

Într-un comunicat din iunie 2024, procurorii arătau că, în perioada 26.11.2023 – 12.05.2024, profitând de starea de vulnerabilitate a patru turişti străini, generată de consumul de alcool în Centrul Vechi, „inculpaţii le-au sustras acestora telefoanele mobile, pe care le-au deblocat cu ajutorul funcţiei de recunoaştere facială, după care le-au accesat aplicaţiile bancare şi le-au transferat sumele de bani în alte conturi sau au efectuat plăţi la POS-uri, cauzându-le acestora un prejudiciu total de aproximativ 450.000 lei”.

De asemenea, la sfârşitul lunii aprilie 2024, aceeaşi inculpaţi au pătruns în apartamentul unde locuia un turist străin, de unde i-au furat bijuterii, un laptop, un Ipad, două telefoane mobile, cardul bancar şi paşaportul. Ulterior, sub pretextul că îi vor recupera bunurile şi pentru a utiliza cardul bancar sustras, inculpaţii l-au privat de libertate pe respectivul turist străin, încuindu-l timp de 5 zile într-un club de pe raza Centrului Vechi.

Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].