2024 a fost cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România
2024 a fost confirmat şi de Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice (C3S) ca fiind cel mai cald an înregistrat la nivel global şi primul an calendaristic în care temperatura medie globală a depăşit cu 1,5°C nivelul preindustrial.
„Aceste recorduri pe care le-au anunţat colegii mei de la ANM nu fac decât să ne îngrijoreze şi să sublinieze ceea ce ştiam: este o eră în care efectele schimbărilor climatice devin din ce în ce mai periculoase. Asta pentru că aduc din ce în ce mai des fenomene meteo extreme: secete, inundaţii, furtuni puternice, incendii de vegetaţie şi aşa mai departe. Aşadar, trebuie să regândim cum abordăm lucrurile. Este crucial să venim cu măsuri care combat aceste efecte ale schimbărilor climatice prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, să venim cu tehnologii inovatoare, să avem un management adaptat acestei situaţii în ceea ce priveşte apa, deşeurile, împăduririle. Să avem o altă abordare în ceea ce priveşte exploatarea resurselor naturale. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că schimbările climatice ne afectează pe fiecare dintre noi şi trebuie să acţionăm acum!”, a subliniat ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet.
Perioada 2012-2024 reprezintă cea mai călduroasă perioadă de 13 ani consecutivi în care abaterile termice anuale sunt pozitive, primii 5 ani cei mai călduroşi din intervalul 1900-2024 fiind 2024, 2023, 2019, 2020 şi 2022.
Anul 2024 a înregistrat, în 10 luni, abateri termice lunare pozitive, cele mai mari, în ordine descrescătoare fiind luna februarie, urmată de iunie, iulie, martie şi august. De asemenea, februarie 2024 a înregistrat cea mai mare temperatură medie lunară. În ceea ce priveşte recordurile termice ale anului 2024 în România, iarna 2023-2024 a fost cea mai caldă iarnă din intervalul 1900-2024, temperatura medie anotimpuală fiind de 3.66 grade Celsius, iar abaterea de +3.85 grade Celsius comparativ cu media intervalului 1991-2020.
Totodată, vara 2024 a fost cea mai caldă vară din intervalul 1900-2024, temperatura medie anotimpuală fiind de 22.80 grade Celsius, iar abaterea de +3.50 grade Celsius comparativ cu media intervalului 1991- 2020, lunile iunie, iulie şi august fiind cele mai călduroase luni de vară din istorie şi cu abateri termice de +3.20 grade Celsius în august 2024, +3.50 grade Celsius în iulie 2024 şi 3.70 grade Celsius în iunie 2024, faţă de normalul termic al acestor luni.
În vara 2024 a fost emis cel mai timpuriu cod roşu de caniculă în zilele de 22-23 iunie, iar în lunile iulie şi august, cod roşu pentru cele mai lungi intervale de zile consecutive cu val de căldură persistent, intens şi extins, respectiv 6 zile consecutive în perioadele 13-18 iulie şi 15- 20 august 2024.
De asemenea, în vara 2024 s-au emis 15 avertizări meteorologice de cod roşu pentru caniculă, val de căldură persitent şi disconfort termic deosebit de accentuat. Cele mai ridicate temperaturi maxime au fost: 39.1 grade Celsius în iunie 2024 la Alexandria, 41.7 grade Celsius în iulie 2024 la Cernavodă şi respectiv, 41.1 grade Celsius în august 2024 la Zimnicea.
În anul 2024 s-au emis în total 166 alerte meteo generale, din care 18 de cod roşu. Avertizările now-casting au fost într-un număr total de 3063, din care 81 de cod roşu. Statistica alertelor meteorologice din perioada 2017-2024 reliefează creşterea în intensitate, frecvenţă şi extindere a ariei fenomenelor meteorologice periculoase cu impact asupra activităţii socio- economice în ţara noastră.
În 2024, în întreaga lume au fost observate fenomene meteorologice extreme, de la furtuni şi inundaţii grave la valuri de căldură, secetă şi incendii de vegetaţie. Frecvenţa şi intensitatea crescute ale acestor fenomene reprezintă un risc semnificativ pentru mijloacele de subzistenţă ale oamenilor din întreaga lume.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].