Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională

Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională

Cazul a fost judecat în regim de urgenţă şi timp de peste două ore de pledoarii, mulţi dintre judecători au părut să considere că proiectul de lege, aprobat de Congres în aprilie, nu implică încălcarea Primului Amendament, ci mai degrabă un efort de a reglementa potenţialul control străin al unei aplicaţii utilizate de 170 de milioane de americani, scrie Bloomberg Law.

La audierea argumentelor din Washington, majoritatea judecătorilor au sugerat că, în opinia lor, preocupările legate de securitatea naţională a SUA prevalează asupra intereselor de liberă exprimare ale companiilor şi ale unui grup de creatori de conţinut.

În acest moment, legea ar urma să intre în vigoare la 19 ianuarie dacă Înalta Curte nu va interveni pentru a o bloca temporar, potrivit CNN.

Compania-mamă a TikTok, ByteDance, a respins de mai multe ori acuzaţiile privind posibilele legături cu guvernul de la Beijing şi a insistat că nu va lua în considerare o vânzare a aplicaţiei. Cu toate acestea, compania ar putea reveni asupra acestei poziţii dacă interdicţia este iminentă.



La sfârşitul lunii trecute, echipa lui Trump a cerut Curţii Supreme a SUA să amâne legea care interzice TikTok, motivând că acesta ar trebui să aibă timp după preluarea mandatului pentru a încerca o „rezolvare politică” a problemei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].