Ciolacu: Sărbătorim azi moştenirea culturală, bogăţia spirituală şi talentul poporului român

Ciolacu: Sărbătorim azi moştenirea culturală, bogăţia spirituală şi talentul poporului român

„Sărbătorim astăzi moştenirea culturală, bogăţia spirituală şi talentul poporului român. Legată în mod inspirat de naşterea poetului nostru naţional Mihai Eminescu, Ziua Culturii Naţionale este nu doar despre patrimoniul cultural valoros de care ne bucurăm şi cu care ne mândrim în toată lumea. Este o responsabilitate de suflet să onorăm această moştenire îndrumând tinerele generaţii spre cultură şi educaţie, esenţiale pentru descoperirea propriilor vocaţii, mai ales într-o societate care are nevoie mai mult ca oricând de repere de talia celor care au contribuit de-a lungul istoriei la prestigiul culturii române. Tuturor celor care slujesc actul artistic şi cultural şi iubitorilor culturii române, deopotrivă, le urez La Mulţi Ani”, transmite Marcel Ciolacu.

În 2010, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege, iniţiat de aproximativ 50 de parlamentari, prin care data naşterii poetului Mihai Eminescu – 15 ianuarie – a devenit Ziua Culturii Naţionale. Potrivit Legii nr. 238 din 7 decembrie 2010, autorităţile vor sprijini material şi financiar organizarea de manifestări cultural-artistice, iar Ministerul Culturii va elabora un ghid al acestora. Totodată, societăţile române de televiziune şi radiodifuziune trebuie să realizeze şi să includă în programele lor emisiuni dedicate acestei zile.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].