Sursă Reuters: Pene de pasăre şi sânge, găsite în ambele motoare ale avionului prăbuşit în Coreea de Sud
Avionul Boeing 737-800, care a decolat din capitala thailandeză Bangkok spre comitatul Muan din sud-vestul Coreei de Sud, a aterizat pe burtă şi a depăşit pista aeroportului regional, fiind cuprins de flăcări după ce a lovit un dig.
Doar doi membri ai echipajului aflaţi la coada avionului au supravieţuit celui mai grav dezastru aviatic de pe teritoriul sud-coreean.
Cu aproximativ patru minute înainte de prăbuşire, unul dintre piloţi a raportat că avionul a fost lovit de păsări şi a declarat urgenţă, înainte de a începe o procedură de ocolire şi a încerca să aterizeze la celălalt capăt al pisei, potrivit autorităţilor sud-coreene.
Cu două minute înainte ca pilotul să declare urgenţa, controlorii de trafic aerian au cerut precauţie din cauza „activităţii păsărilor” în zonă.
Luna aceasta, anchetatorii au afirmat că au fost găsite pene pe unul dintre motoarele recuperate de la locul prăbuşirii, adăugând că imaginile video arată că un motor a fost atins de păsări.
Incidentele de lovire a păsărilor care să aibă impact asupra ambelor motoare sunt rare în aviaţie, la nivel mondial, însă au existat cazuri de piloţi care au reuşit să aterizeze în astfel de situaţii, precum în aterizarea numită „Miracolul de pe Hudson” din SUA, din 2009.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].