Iohannis: România salută eliberarea primului grup de ostatici, între care o româncă
Klaus Iohannis a scris pe X că România salută eliberarea primului grup de ostatici, inclusiv a unui cetăţean de origine română, ca urmare a Acordului Gaza.
„Mulţumim tuturor partenerilor pentru sprijin şi cerem continuarea implementării acordului pentru returnarea celorlalţi ostatici către familii”, a mai scris Iohannis.
Cei trei ostatici care au fost eliberaţi de Hamas ca parte a primei faze a acordului de încetare a focului au fost primiţi de echipa Crucii Roşii, informează IDF. Femeile sunt Emily Damari, Romi Gonen şi Doron Steinbrecher.
Emily Damari are dublă cetăţenie, printre care şi britanică, în timp ce Doron Steinbrecher, cu cetăţenie română, au fost luate ostatice din locuinţele lor din Kibbutz Kfar Aza pe 7 octombrie 2023. Damari a fost împuşcată de atacatori în timpul capturării.
Damari şi Steinbrecher locuiau în cartierul „generaţiei tinere” din kibbutz. Din cei 37 de rezidenţi ai acestei zone, 11 persoane au fost ucise, iar şapte au fost răpite şi duse în Fâşia Gaza.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].