Familia lui Doron Steinbrecher, ostatica ce are si cetăţenie română: „Iubita noastră Dodo s-a întors în sfârşit în braţele noastre”
„După insuportabile 471 de zile, iubita noastră Dodo s-a întors în sfârşit în braţele noastre. Dorim să ne exprimăm recunoştinţa sinceră faţă de toţi cei care ne-au sprijinit şi ne-au însoţit de-a lungul acestei călătorii. Mulţumim în mod special poporului Israel pentru îmbrăţişarea caldă, sprijinul neclintit şi puterea pe care ne-au oferit-o în cele mai negre momente ale noastre. De asemenea, ne exprimăm recunoştinţa faţă de preşedintele Trump pentru implicarea şi sprijinul său semnificativ, care au însemnat atât de mult pentru noi”, spune familia, potrivit Sky News.
„Eroica noastră Dodo, care a supravieţuit 471 de zile în captivitatea Hamas, îşi începe astăzi călătoria de reabilitare. Vom continua să fim alături de toate familiile şi să facem tot ce ne stă în putere până când toţi cei dragi se vor întoarce acasă”, a mai spus familia.
Cei trei ostatici care au fost eliberaţi de Hamas ca parte a primei faze a acordului de încetare a focului au fost primiţi de echipa Crucii Roşii, informează IDF. Femeile sunt Emily Damari, Romi Gonen şi Doron Steinbrecher.
Emily Damari are dublă cetăţenie, printre care şi britanică, în timp ce Doron Steinbrecher, cu cetăţenie română, au fost luate ostatice din locuinţele lor din Kibbutz Kfar Aza pe 7 octombrie 2023. Damari a fost împuşcată de atacatori în timpul capturării.
Damari şi Steinbrecher locuiau în cartierul „generaţiei tinere” din kibbutz. Din cei 37 de rezidenţi ai acestei zone, 11 persoane au fost ucise, iar şapte au fost răpite şi duse în Fâşia Gaza.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].