COMENTARIU Lelia Munteanu: Oamenii de stat – cele două tipuri

Poate mai actual decât oricând: într-unul dintre eseurile sale, influentul istoric al ideilor, Sir Isaiah Berlin (foto) – bun prieten cu primul preşedinte al Israelului, Chaim Weizmann, şi cel care a înţeles bine luciditatea refuzului acestei înalte funcţii din partea lui Einstein – identifică două tipuri de oameni de stat.

“Primul tip de om de stat este în chip esenţial omul unui singur principiu şi al unei viziuni fanatice. Posedat de visul său luminos, coerent, el nu înţelege de obicei nici oamenii, nici evenimentele. El n-are îndoieli sau ezitări şi, prin concentrarea voinţei de putere, a spontaneităţii şi a puterii, e în stare să ignore multe dintre cele petrecute în afara lui. Chiar această orbire şi încăpăţânată preocupare de sine îi dau posibilitatea uneori ca, în anumite împrejurări, să silească evenimentele şi oamenii să se conformeze propriului său model fix. Puterea lui stă în faptul că fiinţele umane slabe şi şi şovăilenice, ele însele prea nesigure şi incapabile de a decide între alternative, îşi află pacea, uşurarea şi tăria în a se supune unui unic conducător de talie supraomenească, pentru care toate problemele sunt clare, al cărui univers constă numai din culori primare, cele mai multe alb şi negru, şi care se îndreaptă spre ţelul său fără să se uite nici la dreapta, nici la stânga, însufleţit de viziunea sa violentă. Aceşti oameni se deosebesc în mare măsură în ce priveşte calitatea morală şi intelectuală şi, asemenea unor forţe ale naturii, fac în lume si bine şi rău. Acestui tip îi aparţin Garibaldi, Troţki, Parnell, de Gaulle, poate şi Lenin – deosebirea pe care o fac nu e una morală, nu e una de valoare, ci una de gen. În această categorie mai există binefăcători ca Wilson şi groaznici răufăcători ca Hitler.

Celălalt gen de oameni de stat eficienţi este acela al fiinţei politice native, aşa cum eroul simplu este adesea antipolitic şi vine în ajutorul oamenilor, cel puţin aparent, să-i protejeze de subtilităţile şi înşelăciunile vieţii politice. Oamenii politici din acest al doilea tip posedă antene de cea mai mare fineţe, care le transmit, pe căi dificil sau imposibil de analizat, conturul în permanentă schimbare al evenimentelor, sentimentelor şi activităţii umane din jurul lor – ei sunt înzestraţi cu un simţ politic particular, nutrit de capacitatea de a sesiza impresii subtile, de a integra multitudinea de amănunte evanescente insesizabile, la fel cum procedează artiştii cu materialul lor. Oamenii de stat de acest gen ştiu ce să facă şi când să facă dacă vor să-şi atingă ţelurile, care nu sunt de obicei concepute în lumea privată a gândirii interioare sau a sentimentelor  introvertite, ci sunt cristalizarea, ridicarea la o mare intensitate şi claritate a ceea ce un număr de concetăţeni ai lor gândesc şi simt într-un mod oarecum neclar, nelămurit, însă stăruitor. În virtutea acestei capacităţi de a judeca materialul lor, foarte aproape de felul în care un sculptor ştie ce e poate modela din lemn şi ce anume din marmură, şi cum şi când. Ei seamănă cu acei doctori care au un dar natural de a vindeca, dar care nu depinde direct de cunoaşterea anatomiei ştiinţifice, care poate fi învăţată numai prin observaţie şi experimentare sau din experienţele altora, deşi n-ar putea exista fără asta. Această cunoaştere instinctivă sau, în orice caz, necomunicabilă, de a căuta ce ai nevoie, puterea de a ghici unde zace comoara, e ceva comun multor tipuri de genii, oamenilor de ştiinţă şi matematicienilor şi nu mai puţin oamenilor de afaceri, administratorilor şi politicienilor. Asemenea oameni, când sunt oameni de stat, sunt acut conştienţi încotro se îndreaptă gândurile şi sentimentele fiinţelor umane şi unde îi apasă viaţa cel mai mult. Ei transmit acestor fiinţe umane un simţ al înţelegerii nevoilor lor interioare, al răspunsurilor la cele mai profunde impulsuri. Mai presus de toate, ei realizează că sunt singurii capabili să organizeze lumea potrivit măsurilor pe care masele le caută în mod instinctiv. Acestui tip de oameni de stat i-au aparţinut Bismarck şi Abraham Lincoln, Lloyd George şi Thomas Masaryk şi într-o oarecare măsură, poate, Gladstone şi, într-o mai mică măsură, Walpole. Roosevelt a fost un magnific virtuoz de acest tip (…)”.