OMS va reduce cheltuielile şi va modifica priorităţile după ieşirea SUA din organizaţie
Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni retragerea din organizaţie susţinând că OMS a gestionat greşit pandemia COVID-19 şi alte crize de sănătate internaţionale. Anunţul a produs efecte imediate, potrivit unui document intern al OMS citat de Reuters.
„Acest anunţ a înrăutăţit situaţia noastră financiară”, a scris directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o notă adresată personalului din 23 ianuarie.
Printre altele, agenţia intenţionează să reducă semnificativ numărul călătoriilor şi să oprească recrutarea. Un purtător de cuvânt al OMS a confirmat că nota este autentică, dar a refuzat să o comenteze.
Organizaţia Naţiunilor Unite a confirmat joi că SUA urma să se retragă din OMS pe 22 ianuarie 2026. Americanii sunt cel mai mare susţinător financiar al OMS, contribuind cu aproximativ 18% din finanţarea totală. Bugetul pe doi ani al OMS pentru 2024 şi 2025 are valoarea de 6,8 miliarde de dolari.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].