Un bărbat din Brăila a lovit patru maşini parcate şi s-a oprit în zidul unui imobil

Un bărbat din Brăila a lovit patru maşini parcate şi s-a oprit în zidul unui imobil

Poliţia Brăila a fost sesizată despre accident în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 03:30. Accidentul a avut loc pe Bulevardul Dorobanţilor din oraş.

Din primele cercetări a reieşit că, un tânăr de 30 de ani din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Dorobanţilor, dinspre strada 1 Decembrie 1918, la intersecţia cu strada Dianei ar fi pierdut controlul volanului, ar fi pătruns pe contrasens şi a lovit patru autovehicule parcate, după care a lovit peretele unui imobil.

În urma accidentului, şoferul şi doi pasageri, respectic o tânără de 18 ani şi un tânăr de 25 de ani, ambii din Brăila, au fost răniţi, fiind transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Şoferul autoturismului a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest şi drugtest cât şi recoltarea de mostre biologice la spital.




În cauză a fost întocmit dosar penal în care continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].