Papa Francisc: Biserica Catolică este pregătită pentru o dată unică a sărbătorii Paştelui
”În această Săptămână de rugăciune pentru unitatea creştinilor, putem trăi aniversarea Conciliului de la Niceea şi ca un apel de a persevera pe drumul către unitate”, spune papa Francisc la rugăciunea vesperelor din bazilica papală din Roma ”Sfântul Paul din Afara Zidurilor”, oficiată sâmbătă seara, la sărbătoarea Convertirii Apostolului Neamurilor.
El adaugă că, „în mod providenţial, anul acesta, Paştele va fi celebrat în aceeaşi zi în calendarele gregorian şi iulian, chiar în timpul acestei aniversări ecumenice”.
„Reînnoiesc chemarea mea pentru ca această coincidenţă să fie o rechemare a tuturor creştinilor de a efectua un pas decisiv către unitate, în jurul unei date comune pentru Paşti (cf. bula Spes non confundit, nr. 17), iar Biserica catolică este dispusă să accepte data pe care toţi vor să o facă, o dată a unităţii”, încheie papa Francisc.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].