Un mort după cutremurul din mina de cărbune din Polonia
Un miner a murit şi 11 au fost spitalizaţi după ce un cutremur subteran a zguduit, luni dimineaţă, o mină de cărbune din sudul Poloniei, ce aparţine grupului minier polonez PGG, potrivit Reuters.
Un mort după cutremurul din mina de cărbune din Polonia
Cutremurul subteran s-a produs în mina de cărbune Marcel, în oraşul Radlin din sudul Poloniei, a raportat agenţia de presă PAP. Acesta avut loc la aproximativ 800 de metri sub pământ, a precizat PGG într-o declaraţie.
„În zona ameninţată se aflau 29 dintre angajaţii noştri. 11 dintre ei au fost duşi la spital. Din păcate, unul dintre colegii noştri, unul dintre mineri, a murit”, a declarat Bartosz Kepa, directorul general interimar al PGG, la o conferinţă de presă.
Minerul a fost declarat mort pe loc, în timp ce patru dintre cei spitalizaţi sunt în stare gravă, a declarat şeful serviciilor medicale de urgenţă din Katowice, Lukasz Pach, în cadrul conferinţei de presă.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
Oportunitățile aduse de Jupiter pentru două ZODII: Calea spre creștere profesională și armonie
GANDUL.RO