Percheziţii la reprezentanţii unei firme din Bucureşti care au scos din conturi 5,5 milioane de lei
Au fost puse în executare patru mandate de percheziţie domiciliară într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată, delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi uz de fals.
Din datele şi probele administrate în cauză, de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice -Sector 6, a rezultat că, în perioada 2019 – 2023, „doi bărbaţi, în vârstă de 43, respectiv 45 de ani, în calitate de reprezentanţi ai unei societăţi comerciale, la diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ar fi înregistrat în contabilitatea societăţii facturi, care atestă în mod fictiv achiziţii de combustibil. De asemenea, în sarcina unuia dintre ei, s-a reţinut faptul că şi-ar fi insuşit, în interes personal, aproximativ 5.500.000 de lei din conturile societăţii, folosind în acest scop la unitatea bancară state de plată falsificate, ce atestau un număr mult mai mare de salariaţi”, arată, miercuri, Poliţia Capitalei.
În timpul celor patru percheziţii domiciliare au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri de interes în cauză.
Totodată, pentru recuperarea prejudiciului, s-a dispus instituirea de măsuri asigurătorii, asupra tuturor bunurilor imobile si mobile ale bănuiţilor, precum şi asupra conturilor bancare.
Unul dintre bărbaţi a fost reţinut, urmând să fie prezentat magistraţilor cu propunere legală. Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 6, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată, delapidare cu consecinte deosebit de grave şi uz de fals.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].