Purtătorul de cuvânt al MAE din Ucraina a reacţionat la comentariile lui Călin Georgescu

Purtătorul de cuvânt al MAE din Ucraina a reacţionat la comentariile lui Călin Georgescu

Heorhii Tykhyi consideră că declaraţiile sunt „inacceptabile şi condamnăm declaraţiile sau acţiunile revizioniste care încalcă suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, contravin normelor internaţionale, Cartei ONU şi valorilor democratice fundamentale”.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei precizează: „contextul acestor declaraţii, încercările lui Călin Georgescu de a se poziţiona ca un politician <independent> arată absurd: tezele pe care le-a exprimat sunt complet identice cu cele ale propagandei ruse, indicând o dependenţă totală faţă de stăpânii săi de la Moscova”.

„Suntem convinşi că este în interesul României şi al poporului român să realizăm o pace cuprinzătoare, justă şi durabilă în ţara vecină, Ucraina, şi dezvoltarea statelor noastre în pace, în condiţii de securitate şi prosperitate pentru ambele popoare. Reamintim că o astfel de dezvoltare nu face parte din planurile Kremlinului şi ale proxeneţilor săi. Apreciem că România şi poporul român au sprijinit ferm Ucraina încă de la începutul războiului pe scară largă al Rusiei împotriva ţării noastre. Anticipăm dezvoltarea în continuare a relaţiilor de prietenie româno-ucrainene, care au caracteristicile unui parteneriat strategic, în beneficiul ambelor popoare”, a mai declarat el, potrivit paginii oficial de Facebook a Ambasadei Ucrainei în România.

Într-un interviu acordat lui Ion Cristoiu, Călin Georgescu a afirmat că „Ucraina e un stat inventat, nu există”, adăugând că „Se schimbă lumea. Se vor schimba frontiere. Mai mult de atât, dacă se schimbă frontiere, unde suntem noi? Avem Bucovina de Nord, interes. Avem Bugeacul, avem Maramureşul de Nord, corect? Din fosta Transcarpatia mai rămâne şi pe la unguri, Lvovul care o să rămână la polonezi, şi Malorusia”. El a mai spus că „războiul este pierdut pentru Ucraina” şi că îşi doreşte „România mare”.




În context, un mesaj a fost publicat inclusiv de MAE, pe X: „MAE reiterează cu fermitate poziţia fermă a Românie de susţinere a suveranităţii, integrităţii teritoriale şi independenţei Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internaţional. Această poziţie este clară şi înrădăcinată în dreptul internaţional, interesul naţional şi o politică externă de lungă durată bazată pe valori”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].