Preşedintele CJ Timiş: vom disponibiliza între 600 şi 800 de oameni, vor rămâne doar cei competenţi
Alfred Simonis susţine că restructurarea va viza şi instituţiile din subordinea Consiliului Judeţean.
„Pregătim reforma în Consiliul Judetean Timiş! Vom facem o restructurare nu doar a aparatului propriu, ci şi în instituţiile din subordinea CJT, şi vor rămâne cei care fac performanţă, cei competenţi, oameni care pot aduce plusvaloare acestei instituţii. Ceilalţi vor pleca”, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.
Potrivit acestuia, disponibilizările vor duce la o economie de circa 60-80 de milioane de lei anual.
„Consiliul Judeţean Timiş, cu tot ce are în subordine, numără aproape 2700 de angajaţi, iar noi vom disponibiliza între 600 şi 800 de oameni. Vor fi voci care ne vor acuza că disponibilizările sunt doar de faţadă, că vor rămâne cei care au o pilă, pe cineva care să le asigure o protecţie. Îi asigur pe cei care gândesc în acest mod că lucrurile nu vor sta aşa. Nu vom da afară doar de dragul de a face disponibilizări, ci pentru a reduce cheltuielile din buget, iar banii pe care îi obţinem, şi apreciem că vor fi în jur de 60-80 de milioane de lei anual, să îi folosim pentru dotarea spitalelor, pentru investiţii în drumuri sau şcoli”, a precizat Alfred Simonis.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].