Un şofer băut a fugit de poliţie şi a ameninţat agenţii, în Braşov
Un tânăr de 25 de ani din comuna Prejmer, judeţul Braşov, a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încercat să scape de un control rutier şi apoi a ameninţat poliţiştii care l-au prins.
Incidentul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, când poliţiştii au observat o maşină care circula cu viteză peste limita legală pe Bulevardul Gării din Braşov. În loc să oprească la semnalele agenţilor, şoferul şi-a continuat drumul, încercând să scape de control.
Poliţiştii au reuşit să-l prindă pe o altă stradă din Braşov, în momentul în care încerca să-şi abandoneze maşina. Bărbatul prezenta semne că se află sub influenţa alcoolului.
Când agenţii i-au cerut să sufle în aparatul pentru măsurarea alcoolemiei, şoferul a devenit violent şi a început să-i ameninţe, încercând să-i împiedice să aplice măsurile legale.
În baza probelor strânse până acum, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov a dispus reţinerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO