Crin Antonescu: USR a avut un comportament populist. S-a aşezat alături de aceste forţe extremiste

Crin Antonescu: USR a avut un comportament populist. S-a aşezat alături de aceste forţe extremiste

„O formaţiune pe care toţi cred o considerăm democratică, pro-occidentală, civilizată, şi anume USR, a avut în aceste zile un comportament populist-electoralist. S-a aşezat alături de aceste forţe extremiste în speranţa de a câştiga câteva voturi, dar într-un gest de iresponsabilitate politică în raport cu miza cea mare şi cu tema cea mare a bătăliei politice care se dă în România”, a declarat Crin Antonescu la Antena 3 CNN.

El se referă la cererea de suspendare a lui Klaus Iohannis, iniţiată de POT, semnată şi de parlamentari AUR, SOS şi USR, care a fost luată în discuţie, luni, pentru a treia oară în şedinţa Birourilor reunite ale Parlamentului.

USR a anunţat că va vota în favoarea suspendării, în timp ce reprezentanţii partidelor din coaliţia de guvernare susţin că iniţiativa de suspendare este una populistă.

Deşi şedinţa comună a celor două camere a fost convocată pentru marţi, aceasta a fost anulată, după ce preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia.




Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].