Director spital din Arad: Numărul copiilor cu afecţiuni respiratorii creşte, vom fi nevoiţi să punem 2 în pat

Director spital din Arad: Numărul copiilor cu afecţiuni respiratorii creşte, vom fi nevoiţi să punem 2 în pat

În contextul numărului mare de copii diagnosticaţi cu afecţiuni respiratorii de sezon, secţiile de pediatrie sunt aproape de capacitatea maximă la Arad.

Potrivit SCJU Arad, Secţia Clinică Pediatrie I, cu 33 de paturi, are 33 de copii internaţi, iar în Secţia Clinică Pediatrie II, din 42 de paturi, 33 sunt ocupate.

„Secţia Clinică Pediatrie I nu mai are paturi libere în acest moment. Singurele locuri libere sunt la Pediatrie II unde internăm copii cu vârsta de peste trei ani. Zilnic se fac externări, însă în cazul în care numărul copiilor care vin la spital şi necesită internare va creşte, medicii vor fi nevoiţi să interneze şi doi copii – diagnosticaţi cu aceeaşi afecţiune medicală – într-un pat. Facem astfel apel la înţelegere, deoarece nu putem refuza pacienţii care necesită internare pentru asigurarea îngrijirilor medicale necesare. În cazul în care starea clinică nu este foarte gravă, îi rugăm pe părinţi să contacteze medicii de familie sau să se prezinte la centrele de permanenţă pentru prescrierea tratamentului necesar”, a explicat dr. Cătălin Hreniuc, directorul medical al SCJU Arad.




Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].