Justin Trudeau promite armament şi bani pentru Ucraina

Justin Trudeau promite armament şi bani pentru Ucraina

„Această ordine, deşi imperfectă, a adus cea mai paşnică şi prosperă eră din istoria umanităţii. Nu ne putem întoarce în trecut, nu putem reveni la o epocă în care forţa dictează dreptatea. Trebuie să facem tot posibilul pentru a permite Ucrainei să obţină o pace dreaptă şi durabilă – o pace care nu poate fi realizată fără prezenţa ucrainenilor la masa negocierilor”, a mai spus el, la summitul Support Ukraine 2025, adăugânc că „exact asta urmăreşte Canada”.

Premierul a mai spus că ţara sa a fost un partener „constant” şi de „neclintit” al Ucrainei încă de la început, iar acest lucru nu se va schimba niciodată: „Canada a oferit sprijin Ucrainei prin sancţiuni, ajutor umanitar, financiar şi militar pentru ca aceasta să se apere şi să reziste regimului rus”.

El a anunţat că va furniza Ucrainei încă 25 de vehicule de luptă de infanterie LAV 3 şi două vehicule de sprijin blindate. „Sistemele de aterizare pentru avioanele F-16 au fost livrate acum două luni, iar patru simulatoare de zbor pentru F-16 vor fi oferite în lunile următoare”.

Mai mult, Justin Trudeau a promis distribuirea primei tranşe din cele 5 miliarde de dolari asistenţă pentru Ucraina, finanţată din veniturile obţinute prin îngheţarea activelor ruseşti, şi acordarea unui grant pentru a ajuta Ucraina să-şi menţină securitatea energetică în faţa atacurilor constante ale Rusiei asupra infrastructurii energetice.




„Indiferent de distanţa mare dintre ţările noastre, Canada ştie că acesta este un război pe care nu ne putem permite să-l ignorăm. Ştiu care sunt mizele, canadienii ştiu care sunt mizele, toţi cei din această sală ştiu care sunt mizele, iar cel mai mult ucrainenii ştiu care sunt mizele”, a mai spus premierul canadian.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].