Casa din „Singur acasă” s-a vândut! Suma uriaşă plătită de noii proprietari

Casa din „Singur acasă” s-a vândut! Suma uriaşă plătită de noii proprietari

După o săptămână de la lansarea anunţului pe piaţă, vânzătorii au primit o ofertă de 5,5 milioane de dolari, iar tranzacţia a fost finalizată recent, potrivit CNBC.

Casa georgiană din cărămidă roşie a fost construită în 1921 şi are 9.126 de metri pătraţi, cinci dormitoare şi şase băi. Aceasta este dotată, de asemenea, cu patru şeminee, o spălătorie, o sală de sport, o sală de cinema privată şi un teren de sport acoperit.

„Este una dintre cele mai căutate pe Google case din lume şi apare într-unul dintre cele mai emblematice filme, dar atunci când te afli în casă, te simţi cu adevărat ca într-un loc de întâlnire pentru familie şi prieteni”, spune Dawn McKenna, agent de vânzări al Coldwell Banker Realty’s Dawn McKenna Group.

Casa din Illinois a fost renovată complet şi extinsă în 2018 şi, deşi cea mai mare parte a acesteia arată complet diferit faţă de momentul în care a apărut în „Singur Acasă”, fanii filmului vor observa câteva aspecte care nu s-au schimbat deloc, precum uşa de la intrare şi scara centrală, unde personajul jucat de Macaulay Culkin, Kevin McCallister, merge la săniuş.




Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].