VIDEO Resturile dronei cu explozibil la bord, descoperite lângă oraşul Galaţi, au fost detonate controlat

Din motive de siguranţă detonarea a fost făcută pe câmp, în locul în care a fost găsită drona. Resturile au fost analizate de specialiştii care au stabilit că drona este de provenienţă rusească şi are explozibil la bord.
„Echipa de specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Serviciul Român de Informaţii şi Ministerul Afacerilor Interne acţionează în cursul zilei de sâmbătă, 1 martie, în zona din proximitatea punctului de trecere a frontierei Giurgiuleşti, judeţul Galaţi, unde au fost semnalate, ieri, fragmente de dronă. Zona se află la aproximativ 500 de metri de frontiera cu Republica Moldova, într-un spaţiu extravilan, nefiind afectate elemente de infrastructură. Din expertizările efectuate de investigatori, a rezultat că fragmentele provin de la un aparat de zbor fără pilot de provenienţă rusească. Pe baza procedurilor de expertiză şi analiză efectuate, a fost identificată prezenţa la bordul aparatului de zbor a unei încărcături de luptă active, care urmează a fi detonată controlat la faţa locului, pentru eliminarea oricărei stări de pericol la adresa populaţiei locale, operaţia fiind în curs de desfăşurare la ora transmiterii comunicatului”, a anunţat MApN înainte de detonare.
Efectivele MAI au instituit un perimetru de siguranţă corespunzător, prin delimitarea zonei afectate şi stabilirea de puncte de acces restricţionat, astfel încât să nu se permită intrarea persoanelor neautorizate în zonele respective.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].