Primul Black Hawk cumpărat din donaţii. Cetăţenii cehi au finanţat achiziţia unui elicopter militar pentru Ucraina după disputa Trump-Zelenski

Indignaţi de confruntarea dintre Donald Trump şi Volodimir Zelenski de vineri seară din Biroul Oval, mii de cehi şi-au deschis portofelele în număr record şi au donat milioane de euro pentru a sprijini achiziţia unui elicopter militar pentru Ucraina, scrie Euractiv.
Iniţiativa de a dona a început la mijlocul lunii februarie, dar a crescut dramatic după criticile publice ale lui Trump la adresa lui Zelenski şi după schimbul aprins de replici cu liderul ucrainean la Washington.
Unul dintre cei mai mari beneficiari a fost „Cadou pentru Putin”, o iniţiativă cehă care strânge fonduri pentru ajutor militar pentru Ucraina.
Donaţiile s-au ridicat până acum la peste 2,9 milioane de euro, suficient pentru a achiziţiona un elicopter Black Hawk pentru Ucraina.
În acest sens, s-a produs şi o premieră: cetăţenii cehi sunt primii care au finanţat prin crowdfunding (donaţii din partea publicului – trad.) un elicopter militar pentru Ucraina, a anunţat organizaţia „Cadou pentru Putin”.
Prim-ministrul ceh Petr Fiala, vorbind la Praga înainte de a pleca la summitul de duminică de la Londra, a declarat că sprijinul militar este singura cale către o pace justă şi durabilă în Ucraina.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].