Bolojan: România va participa la întâlnirea privind sprijinul pentru Ucraina, dar nu va trimite trupe

„După decizia care a fost adoptată astăzi, va fi o întâlnire la Paris cu miniștrii apărării și șefii de state majore care să analizeze posibilitatea prin care ar fi posibil să se asigure o zonă de sprijin, de garanții, de securitate după ce se ajunge la un acord de pace”, a declarat Bolojan.
Oficialul a subliniat însă că participarea României nu implică trimiterea de trupe în Ucraina: „Reprezentanții României vor participa nu pentru că vom trimite trupe în teren, pentru că nu vom trimite trupe în teren, ca să fie lucrurile fără echivoc”.
Potrivit președintelui interimar, România își va menține rolul de hub logistic pentru sprijinul acordat Ucrainei. „România și astăzi este un hub logistic pentru ca aceste trupe să poată să ajungă, dacă va fi cazul, în zona Ucrainei. De asemenea, suntem un hub logistic pentru tot ceea ce înseamnă astăzi exporturile pe care Ucraina le face” a explicat Bolojan.
El a adăugat că participarea reprezentanților Ministerului Apărării la această întâlnire este necesară pentru a înțelege dacă vor exista solicitări legate de utilizarea infrastructurii militare românești, incluzând baze militare, porturi sau aeroporturi.