„Să construim punți, nu ziduri” – mesajul lui Ciolacu de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni

„Să construim punți, nu ziduri” – mesajul lui Ciolacu de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni

„Cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, felicit comunitatea maghiară din România și îmi exprim aprecierea pentru contribuția ei la dezvoltarea țării noastre și la stabilitatea politică. Astăzi celebrăm împreună un moment definitoriu pentru afirmarea identității maghiare în cadrul mișcărilor de eliberare națională care au marcat sfârșitul de secol XVIII și prima jumătate a secolului al XIX-lea, culminând cu Revoluția de la 1848. În acel moment de răscruce, idealurile revoluționarilor maghiari s-au întâlnit, în mai multe privințe, cu cele ale revoluționarilor români. Ambele comunități au dorit modernizare, drepturi egale, reprezentare politică justă și, chiar dacă idealurile proclamate au avut și accente diferite, au exprimat, în esență, aceleași aspirații către pace și înțelegere, libertate, egalitate și progres”, transmite premierul.

Potrivit acestuia, lecția cea mai importantă pe care „ne-a lăsat-o trecutul este că viitorul se construiește prin colaborare, dialog și respect reciproc între toți oamenii care împart același pământ și același orizont. Astăzi, România, stat UE și NATO cu standarde ridicate în ceea ce privește protecția drepturilor omului și un cadru legislativ solid privind drepturile minorităților naționale, este recunoscută internațional ca model de bună conviețuire și dialog intercultural. Comunitatea maghiară face parte din această poveste de succes și contribuie la dezvoltarea țării noastre, fie că vorbim de economie, educație, cultură sau administrație. Prezența în actuala Coaliție de guvernare a Uniunii Democrate a Maghiarilor din România este înca o dovadă în acest sens. 15 martie este o sărbătoare care ne oferă ocazia să ne uităm nu doar spre trecut, ci și spre viitor. Trăim într-o Europă unită, în care libertatea, solidaritatea, respectul și valorile democratice sunt mai importante ca niciodată. Sunt convins că România și Ungaria împărtășesc această viziune europeană comună, iar relațiile dintre țările noastre vor continua pe calea dialogului constructiv și a cooperării, atât la nivel bilateral, cât și în cadrul Uniunii Europene. Cooperarea economică, schimburile culturale și proiectele comune dintre cele două țări pot fi exemple de bună vecinătate și colaborare în beneficiul ambelor popoare”.

Ciolacu arată că, mai ales într-o lume cu extreme și diviziuni, libertatea este un drept care trebuie apărat, „o responsabilitate pe care fiecare generație trebuie să o ducă mai departe cu îndrăzneală și înțelepciune. Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să construim punți, nu ziduri. Să ne amintim că libertatea și unitatea merg mână în mână și că viitorul nostru depinde de capacitatea de a lucra împreună. Ca prim-ministru, îmi reafirm angajamentul pentru o Românie în care fiecare cetățean să se simtă respectat, prețuit și implicat. Dragi prieteni maghiari din România și de pretutindeni, vă doresc ca această zi să fie una a recunoștinței pentru trecut și a speranței pentru viitor! La mulți ani, sănătate, prosperitate și împliniri tuturor!”.