Opoziția din Ungaria protestează la Budapesta

Opoziția din Ungaria protestează la Budapesta

Zeci de mii de persoane s-au adunat sâmbătă la Budapesta pentru a protesta împotriva premierului Viktor Orban, fluturând steagul național, în timp ce liderul partidului de opoziție Tisza s-a angajat să facă Ungaria parte dintr-o Europă puternică și să pună capăt guvernării de 15 ani a lui Orban.

Peste 50.000 dintre oponenții lui Viktor Orban au manifestat la Budapesta.

„Cei care își înșală propria națiune ar trebui să ajungă la coșul de gunoi al istoriei. A venit vremea noastră”, a spus liderul partidului de opoziție Tisza, Peter Magyar.

Premierul Ungariei a promis sâmbătă că își va elibera țara de cei pe care îi acuză că lucrează în interesul puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală, care servește Uniunea Europeană și un „imperiu liberal american”, transmite The Associated Press

Într-un discurs impregnat de teorii ale conspirației, care a coincis cu o sărbătoare națională ce comemorează revoluția maghiară din 1848 împotriva stăpânirii habsburgice, Viktor Orbán le-a spus, sâ,mătă,miilor de susținători că Ungaria va eradica în următoarele săptămâni instituțiile media și alte organizații care au primit finanțare din străinătate, comparând aceste grupuri cu insectele.

„După această adunare festivă, urmează curățenia de Paște. Gângăniile au iernat,” a declarat Orbán.

„Vom demonta mașinăria financiară care a folosit dolari corupți pentru a cumpăra politicieni, judecători, jurnaliști, ONG-uri false și activiști politici. Vom elimina întreaga armată din umbră”, a spus Orbán.

Aflat la putere din 2010, Orbán a folosit în ultimii ani celebrarea zilei de 15 martie ca pe o tribună de pe care să lanseze atacuri din ce în ce mai agresive împotriva UE, din care Ungaria face parte din 2004. El a comparat adesea blocul comunitar cu Uniunea Sovietică, care a ocupat și reprimat Ungaria timp de aproape cinci decenii în secolul XX, și a promis să „ocupe” sălile de putere ale Europei.