SUA expulzează ambasadorul Africii de Sud după tensiuni diplomatice

Administraţia Trump a stabilit ca ambasadorul Africii de Sud în SUA, Ebrahim Rasool, să părăsească ţara până vineri, după ce i-au fost retrase privilegiile diplomatice.
Departamentul de Stat al SUA a informat oficial ambasada sud-africană despre decizia luată de secretarul de stat Marco Rubio, care l-a acuzat pe Rasool de „politică provocatoare” şi critici la adresa preşedintelui Donald Trump.
Decizia vine pe fondul relaţiilor tensionate dintre cele două state, după ce Trump a suspendat finanţarea pentru Africa de Sud.
Preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa a declarat că situaţia este „un obstacol” pe care guvernul său încearcă să-l rezolve prin dialog diplomatic.